ajax loader

Visul este o formă de imaginație involuntară cu conținut de material inconștient și expriență subconștientă constând dintr-o succesiune de imagini, sunete, idei, emoții și alte senzații care apare, de obicei, în timpul somnului. De cele mai multe ori, atunci când visăm cu ochii deschiși, majoritatea dintre noi își imaginează tot felul de bazaconii lumești: să fim bogați, să ne luăm nu știu ce mașini , case, să zburăm sau să avem cine-știe-ce super-puteri, care să ne dea acele avantaje comparative față de semenii noștri și să ne bucurăm de efectele lor.
Zburătorul este o intruchipare mitologică fundamentală în literatura românească cu mult prea multe întelesuri.
Conotatia „zburatorului” nostru este putin diferita. Visul zborului s-a transformat pentru el într-o provocare cu mult mai complexă, atât pentru trup cât și pentru suflet. Cucerirea unui ocean, s-a dovedit a fi,chiar și de-a lungul istoriei și pentru armate cu mult mai echipate, o încercare temerară si foarte îndrăzneață.
Drugan Sorin, căci despre ce zburator mai înzestrat și iscusit am putea povesti azi, a trăit și trăiește în continuare cu focul acela permanent, al conquistador-ului, ce visează să aibă la picioare un întreg ocean de gânduri, de resurse, de răbdare, de tenacitate și de pricepere, care să îl poată duce de pe o parte a globului, pe cealaltă. Caraibele sună pentru fiecare dintre noi ca o destinatie exotica si plina de farmec. Pentru el, suna întotdeauna probabil precum numele vrăjitorului pe care nu îl rostești niciodată cu voce tare, doar pentru că nu voia să își răscoalească sufletul. Sunt convins că și-a calculat pașii și atacul minuțios, aproape tacit. Acum câteva luni mi-l amintesc strigând de jos, din salonul bărcii cu care ne făceam practica, „hai, mai băgați o voltă ceva, un om la apă, măcar recuperați dracului șapca socrului skipperului care era de cart , de zburase bezmetică adineaori la o rafală mai puternică de vânt 😉”. Stătea acolo zâmbind precum un Moș Crăciun veritabil și blând și își calcula minuțios strategia, fără să ne de-a în vreun fel de gândit ce lucruri și bariere mărețe urma să dărâme.
Într-o zi , Drugan Sorin a pornit de unul singur din port de la Mangalia și nu s-a mai oprit din drumul său temerar. A pornit în cea mai îndrăzneață încercare probabil pe care nici unul dintre noi nu o va depăși vreodată: a plecat pe bărcuța lui, Ajax, veche de căteva zeci de ani, pe care nici măcar nu s-a obosit să o steroidizeze, așa cum ar fi întelept poate pentru o asemenea cutezanță. Imaginați-vă poate cum un colecționar de mașini clasice, cu spirit dârz, aproape dacic, ar porni într-un adevărat tur al lumii, o lume mai puțin civilizată, chiar ostilă, fără autostrăzi, fără service-uri, fără semnal la telefon, de cele mai multe ori, fără urme de civilizație. Eu cam așa văd experiența lui.
Căci despre experiență este vorba , timp de 71 de zile, „zburătorul” a depășit grație a peste 50 de ani de încercări și provocări nautice toate barierele închipuite, a înfruntat furtuni și valuri de peste 6 m înălțime pe o bărcuță mult prea mică pentru a mai diminua din efecte și forțe, a stat singur de cart sute de ore, a reparat cum nimeni altul poate nu s-ar fi gândit tot ce a putut să cadă pe o barcă, totul preț de numa’ vreo patru mii și ceva de mile marine.
Probabil că pănâ la urmă libertatea este premiul fericirii iar Sorin și-l câștigă singur. El nu a mai așteptat să îl prindă din urmă echipele de sponsori, campaniile de csr ale multinaționalelor care să il facă mai cunoscut decât este, care să-și arunce o siglă două pe vreo randă sau să îl ăștepte cu televiziunile la aeroport, după un protocol contractual bine stabilit, conform căruia, temerarul matelot să poarte la întoarcere echipamentul curat impecabil cu siglele la vedere și să mulțumească celor care l-au ajutat în minunata încercare.
„Zburătorul” a sosit astăzi la Otopeni cu o barbă veritabilă care l-ar face invidios pe orice „hipsterofil” 😊, îmbrăcat în salopeta sa normală de sailing, în uralele și aplauzele unui întreg aeroport. Mă găndeam pâna la urmă că întoarcerea sa va fi una discretă și că la aeroport îl va aștepta familia, într-un grup aparent restrâns. Și până la urmă, „lupul de mare”, cum îi place lui Ovidiu să îi spună, mi-a mai dat o nouă lecție, deși nu pășise în aeroport încă: despre familie era vorba. O familie mare, compusă din nepoți dornici să îl strângă în brațe, de copii și soție care oricât ar fi mascat sub umbrela maturității stângăciile și emoțiile, ele erau evidente; prieteni apropiați, tineri învățăcei, navigatori sau de ce nu, până la urmă și simpli turiști aflați in trecere ne-am conectat și am devenit o mare familie. Preț de o oră și ceva, paradoxal , timpul s-a oprit în aeroportul Otopeni și cu toții i-am sorbit fiecare poveste, direct de la sursă, spusă cu aceeași relaxare și naturalețe, de parcă ti-ar povesti cum s-a oprit la magazin în drum spre casă pentru a lua o pâine și 2 kilograme de cartofi.
Drugan Sorin este omul care și-a câstigat singur libertatea luptăndu-se cu propriile bariere și temeri, pe care le-a înnecat demult în oceanul ce l-a lăsat în urmă. Am mai spus, asta, îmi e foarte greu să îmi imaginez mândria copleșitoare din sufletul celor doi copii, navigatori temarari de altfel pe apă și prin hățișul antreprenorial, Corina Drugan Cobianu si Ovidiu Drugan. Deși astăzi îmi tot mulțumeau pentru prezență, țin să le mulțumesc cu adevărat pentru că mă lasă să mă bucur să le fur din câte puțin din experiența de viață și căldura naturală, aproape paternă a lui Sorin.
„Zburatorul” este o continuă poveste pe care vă învit cu drag să o ascultați sau să o trăiți în orice formă. Urmăriți-i pagina, pentru că sunt convins că se va descătușa în curând, mergeți la cursuri de sailing la Set Sail Nauticschool, bucurați-vă de el în fiecare clipă. Sunt convins că veți afla astfel și povestea pastramei de mistreț, pusă la garniță de pe Ajax 😉
Până una alta, vă las cu linkurile live-urilor de azi și cu cateva fotografii de la fata locului și mulțumesc anticipat pentru materiale celor pe care le-au realizat.

Intoarcerea Lupului de Mare! Live de la aeroport

Posted by Ovidiu Drugan on 20 Februarie 2018

Lasă un răspuns